joi, 20 decembrie 2012

Balon si vaccinuri

Am implinit 6 luni de viata! Si ma fac sin ce in ce mai mare si mai zambitoare. Dar nu mai zambesc la oricine,zambesc doar la persoanele care imi plac. Zice mami ca devin si din ce in ce mai smechera.
Mai am putin si ajung la 6 kg,acum am 5,850. De la 6 kg mai scap de medicamente;scap de Spironolactona si de Atenolol. Asa au spus si doamna doctor de la Viena si domnul doctor Nicolescu. Mi s-au ajustat dozele si la medicamentele ramase,asa ca de la 6 kg o sa iau 0,15 mg de Thrombo Ass,iar de la 7 kg o sa am 0,3 mg de Enalapril (de 2 ori pe zi).Iar la o luna de cand fac 6 kg,o sa primesc doar 3 doze de 0,4 mg de Furosemid pe zi,in loc de 4,cate iau acum.
In ianuarie am urmatorul control la cardiologie si mami zice ca are emotii,intrucat se apropie termenul pentru cea de-a doua operatie. Dar eu stiu ca daca totul e bine,voi face operatia mai tarziu.
Marti am fost sa fac Synagis-ul si am facut scandal mare,ca ala nu-mi place deloc.
Azi am fost la vaccinul de 6 luni si la fel,mare scandal ce am facut,ca de data asta m-a durut. Si tot azi mi s-a facut programare pentru Prevenar 13,pe care va trebui sa-l fac la minim 30 de zile dupa vaccinul de 6 luni,deci prin ianuarie.
In rest,nu am mai racit,chiar daca am iesit afara pe frigul asta.Spunea si doamna doctor,ca pe langa faptul ca fac acest Synagis,mi s-a mai dezvoltat sistemul imunitar.
Am inceput sa nu mai stau asa cuminte la ora mesei;daca pana acum stateam sa-mi dea mami cu lingurita si doar mai incercam cateodata sa i-o fur din mana,acum m-am prins cum trebuie sa fac:o astept pe mami sa se apropie cu lingurita de gurita mea,si atunci apuc de ea. Acum ca a vazut mami cum sta treaba, vine cu 2 lingurite,una sa o tin eu in mana si una sa-mi dea sa pap cu ea. Momentan sunt multumita de situatie,dar mai vedem.
La cateva zile dupa ce am facut 6 luni,mi-a dat tati o chestie maaaare,mai mare ca mine,rotunda si galbena.
Mi-a spus mami ca ala e un balon.Asa o fi,ca nu stiu eu daca ma minte sau nu. Dar mie imi place asa de mult incat fac gimnastica incercand sa-l apuc cat mai bine. M-a filmat mami in timp ce radeam incercand sa prind mai bine balonul. (a spus mami sa scuzati modul in care e filmat,dar eu daca vad ca sunt filmata sau pozata,nu mai fac nimic,doar stau si ma uit la camera)  Ma mai supar eu cand imi ia mami balonul,dar a spus ca nu pot sa ma joc cu el decat supravegheata.Acum ce sa mai zic,fac cum spune mami.
Abia astept sa aflu ce ala brad de Craciun,ca a zis mami ca o sa-mi placa. Cica am mai vazut prin oras si mi-a placut. Mai vedem noi daca asa e.
Doresc sa le multumesc enorm domnului Razvan si sotiei dumnealui pentru ajutor,pentru hainute si pentru tot. Le-am multumit si personal cu zambete,pentru ca mi-a placut de ei (au observat si dumnealor acest lucru).
Doresc sa le multumesc din nou doamnei Artemis si domnului Cabral pentru...tot,ca e prea mult daca o iau cuvant cu cuvant.
Si pentru ca nu stiu daca mai apuc sa mai scriu pana la anul,va urez de pe acum `Craciun fericit!` si `Un an nou plin de impliniri si fericire!`.
Si tuturor celor care ati fost alaturi de mine pana cum,chiar si cu un gand bun va doresc sa va dea Domnul inapoi inzecit! O sa mai am nevoie de gandurile voastre bune si la urmatoarea operatie!
VOI,majoritatea necunoscuti,multi anonimi ati fost alaturi de o piticoata ca mine si ati fost si sunteti SPERANTA MEA PENTRU VIATA!




vineri, 30 noiembrie 2012

Continuare

Pentru a se incarca mai usor,pun cel de-al doilea filmulet aici.

Mancarica noua si baita cu surprize

Am spus ca mai scriu cand apar noutati in lumea mea piticeasca..
Am aflat ce e ala morcov. Si nu e bun! Mami zice ca e bun pentru mine,dar mie nu-mi place. Am mancat eu de vreo 3-4 ori,da mai mult asa,de gura lui mami. Si l-am papat cu lingurita,ca doar sunt fetita mare.
Dupa morcov,mi-a luat tati cereale. Cu vanilie (cica). Am auzit-o eu pe mami ca n-au nici un gust,dar mie alea imi plac. Si mananc mandra din ele. Abia astept sa vina ora la care mi le face mami. Acum 2 zile am incercat singura sa pap cu lingurita. Si mami m-a lasat. Dar nu prea am nimerit gurita,am nimerit mai mult capul si fata lui mami.Sa nu-i spuneti lui mami,dar eu defapt vroiam lingurita,ca e colorata si imi place.
Aseara am avut parte de o baita cu noutati. Eu ziceam ca fac baita si gata,mare lucru,dar ce stiam eu...
M-am pomenit in baie cu tati care avea o chestie roz si incerca sa o agate de mine. Dupa ce a reusit,m-am pomenit in apa. Am studiat eu putin problema,o vedeam si o auzeam pe mami care spunea ca o sa-mi placa si sa nu-mi fie frica,asa ca am zis ca nu poate fi asa rau. Am dat putin dintr-o mana,apoi dintr-un picior...si imi place!! M-am si rostogolit,am incercat si sa ma ridic in picioare si e mai usor in apa. La un moment dat,m-a scos mami. Si eu,care n-am plans niciodata la baie,am facut un scandal.... Pai cum sa ma scoata,ca imi placea,era bine. Pana la urma am cedat,ca a zis mami ca mai facem asa zilele astea.
Domnul doctor cardiolog a spus ca sa nu ma lase sa ma fortez si daca ma invinetesc catusi de putin sa ma scoata. Dar eu eram mai roz decat colacelul. De obosit nici vorba. Si am stat mai bine de jumatate de ora.
Dar daca mami a zis ca ajunge pentru prima oara,ma conformez,ce sa fac.
Si pentru ca n-am mai pus poze de ceva vreme,va arat unele proaspete si un filmulet cu mine la baita.
Asta ca sa vedeti si ce grasuna m-am facut,ca am depasit pragul de 5,5 kg.

duminică, 18 noiembrie 2012

Noutati

Vreau sa impartasesc cu toata lumea noutatile mele: am reusit sa ma intorc! Marti 13,pentru mine nu a fost o zi cu ghinion. Dimpotriva,a fost una cu noroc si noutati in lumea mea piticeasca! Deci in ziua de marti 13am reusit sa ma intorc de pe spate pe burtica!! Mami stia ca eu dorm,asa ca s-a dus pana in camera cealalta sa faca putina ordine. Dupa cateva minute m-a auzit plangand infundat si a venit repede sa vada ce s-a intamplat. Cand colo,m-a gasit rostogolita pe burtica si plangand ca mi-a ramas manuta prinsa sub mine si nu stiam cum s-o scot. Oricum nu-mi place mie deloc sa stau pe burtica,asa ca mai era si asta un motiv in plus de plans.Si daca tot nu-mi place statul pe burtica,nici n-am vrut sa mai repet experienta. Dar ieri,17 noiembrie,daca mami tot insista sa ma mai puna sa stau si pe burtica,m-am hotarat sa ma intorc de pe burtica pe spate.
Si daca de pe spate pe burtica nu mai vreau sa ma intorc,de pe burtica pe spate ma intorc de fiecare data cand ma pune mami pe burtica.
Pe langa asta,nu pricep deloc de ce e mami asa mandra de noutatile mele,ca mie mi se pare normal: daca nu imi place sa stau pe burtica,ma intorc si gata.
Am inceput sa pap si mai mult,maine a zis mami ca ma cantareste sa vada daca am mai crescut.
In rest,a descoperit mami ca nu numai ca sunt foarte atenta la reclama de la Aquafresh,dar daca sunt suparata rau,ma face sa rad instantaneu. Asa ca eu ma mai prefac din cand in cand ca-s suparata,ca sa vina mami cu telefonul cu reclama (ca si-a pus reclama pe telefon,ca sa fie mereu la indemana,si eu stiu asta).
Nu-mi place deloc cand ma mai pune mami in fundulet,ma incordez si ma las pe spate incercand sa ma ridic in picioare,ca vreau sa sar. Cine ma vede nu zice ca sunt un copil cardiac,ca oboseste mami dupa vreo ora de sarit si eu tot mai vreau.
Cam atat ar fi,mai povestesc cand mai am noutati!

miercuri, 7 noiembrie 2012

Am implinit 5 luni!!!

Iar n-am mai scris de ceva vreme,dar am fost o pitica ocupata.
Am fost la vaccinul de 4 luni (eu am avut vaccinurile putin decalate) si doamna doctor a fost incantata de evolutia mea. A spus din usa ca se vede ca-s mai grasuna,ca am facut falcute. Am depasit putin pragul de 5 kg,ceea ce pentru mine e foarte bine.Pap din ce in ce mai mult si mami si tati sunt mandri de mine. Am auzit eu ca de saptamana asta vor sa-mi dea putin morcovel,abia astept sa vad ce-i ala si daca e bun. Am inceput sa rad din ce in ce mai mult la lumea care vorbeste cu mine pe afara si acasa cu mami am incepu sa rad in hohote.Mami rade cu mine de nu mai poate cand ma aude ce frumos am inceput sa rad.
Maine merg la vaccin (iar!). O sa mi se faca faimosul vaccin Synagis. Si pentru asta tin sa-i multumesc din suflet domnului doctor Craciun Adrian de la Spitalul Cantacuzino.
Acum 2 saptamani am resit sa racesc.Si a racit si mami cu mine. Dar spre norocul meu n-a tinut mult si nici n-a fost ceva serios.
Am fost si la control la cardiologie si domnul doctor Nicolescu a spus ca ma prezint foarte bine.Am inceput sa ma obisnuiesc cu dl doctor si nu prea ma mai supar la ecografie.Mai mult,ma uit si eu acolo pe monitor,ca doar e inimioara mea si trebuie sa vad si eu ce se intampla,chiar daca nu inteleg mare lucru.
La control,mami a intrebat daca pot sa innot,iar dl doctor a spus ca da,asa ca de saptamana asta voi avea parte de o experienta noua si,sper,placuta.Mie imi place sa fac baita,dar mami spera sa-mi placa si cu colacelul in jurul gatului.
Am inceput sa fiu din ce in ce mai interesata de jucariile din balansoar si patut si am inceput sa le bag in gurita. M-am acomodat mai bine cu prietenii mei patrupezi si parca ei sunt mai interesanti decat jucariile. Am descoperit ca e comic sa-i apuc de urechi si de nas,mai ales ca vin singuri sa le mai fac.Ma amuza tare mult cand latra,incep sa rad instantaneu. Strabunica zicea ca ma sperii,dar s-a lamurit ca mie-mi place cand m-a vazut cum rad la ei. Am fost cu ei in parc si mami a decoperit (eu stiam deja) ca ma pazesc. Cum venea cineva spre carutul meu,cum apareau imediat sa vada ce se intampla.
In rest,fac inca mult nani,si ma lungesc. Mami zice ca nu o sa par grasuna niciodata in ritmul in care ma lungesc. Nu i-a venit sa creada cand mi-a luat haine de 6 luni si mie imi erau mici.Asta in conditiile in care eu sunt putin in urma fata de copiii de varsta mea.








In incheiere,as vrea sa le multumesc enorm domnului Cabral si doamnei Artemis de la `Zambet si Suflet` pentru tot.Si tuturor celoc care m-au ajutat pana acum.Nu as fi crezut niciodata ca niste necunoscuti imi pot fi asa apropiati mie,o pitica.

luni, 1 octombrie 2012

Desene animate,laptic,plimbari si multe zambareli!

Sa va povestesc ce si cum am mai facut eu intre timp. Sa nu credeti ca daca sunt mica si dorm mult am o viata plicticoasa. Nuuu..! Am o personalitate puternica si arat acest lucru! Dupa prima pozna cu sonda din nasuc,am fost la spital si mi s-a pus alta. Dar daca eu m-am hotarat ca nu mai vreau,apoi nu mai vreau. Asa ca in aceeasi seara,pe la ora 12,mi-am scos-o din nou. De data asta am reusit cu manusi in maini ( ca imi pusese mami manusi ca sa fiu cuminte). Asa ca mami cu tati au vorbit si au zis sa ma lase o zi fara sonda sa vada cat mananc. Si am mancat,dar cate putin si des. Cam 25-30 ml,o data pe ora. Si au stat mami si tati pe baricade toata  noaptea ca sa pap eu cat trebuie. Ca eu noaptea papam cu ochii inchisi,ca nu avea rost sa ma trezesc de tot ca sa pap. Acum pap cate 70 ml odata si nu ma mai trezesc noaptea decat o data. Doamna doctor din Viena a fost foarte fericita cand a auzit ce progrese am facut.
Am fost la control la cardiologie,la dl Alin Nicolescu,care a spus ca totul este foarte bine si ca nu are rost sa mai venim asa des,asa ca abia peste 3 saptamani am urmatorul control.
Intre timp am fost si la vaccin si am tipat muuult la doamna doctor cand m-a intepat.In greutate nu prea am luat inca,dar dupa ce m-a masurat,a inteles si doamna doctor de ce:am crescut 5 cm in 2 saptamani.Acum am programare luni,ca sa vada cat m-am ingrasat,ca mami zice ca se vede ca-s mai  grasuna (mai pepenas,cum spune ea).
Acum mami si tati alearga dupa un vaccin,Synagis,pe care mi-a spus doamna doctor de la Viena ca trebuie sa-l fac (pentru ca o infectie respiratorie mai grava imi poate fi fatala),dar care la noi in tara se gaseste doar pe hartie. Doamna doctor de familie s-a interesat la Sanepid si nu il au,cu toate ca ar trebui nu numai sa il aiba,dar sa fie gratuit pentru copiii cu malformatii congenitale cardiace ca mine,pana la varsta de 2 ani. Asa ca se intereseaza de unde l-ar putea procura si cum sa faca rost de banii pentru el. (acest vaccin se face din octombrie pana in martie-aprilie,o data pe luna,iar o doza costa cam 2200 lei)
Trecand la lucruri mai frumoase,imi place sa ies la plimbare. Nu prea dorm cand sunt pe afara,ma uit la tot ce e in jurul meu si zambesc cand vorbeste cineva cu mine. Zambesc mai mult la mami si tati,dar cand vad ca vorbeste cineva cu mine mai mult stiu sa raspund cu un zambet,ca atata pot momentan.
Imi place tare mult sa fac baita. Nu plang deloc,dar mai incerc cateodata sa-i fur lui mami samponul din mana.
Cand mai are mami treaba prin casa si eu nu vreau sa dorm (desi de multe ori imi e cam somnic,dar mai trag cu ochiul la mami,ca desi ea crede ca nu o vad,mai trage cate o fuga sa vada ce fac),imi place sa ma uit la desene animate. Si la reclama de la Aquafresh. Si cand ma uit la ceva si mami,crezand ca am adormit,schimba postul,fac scandal,ca doar trebuie sa ia in considerare si parerea mea,nu? Chiar si cand sunt la mami in brate,daca stiu ca sunt in camera cu televizorul,incerc sa ma intorc sa vad si eu (lui mami nu-i place deloc asta cu uitatul la tv,decat atunci cand mai face si ea ceva treaba si nu e tati sa ma tina putin ocupata).
Pai...cam atat ar fi momentan,voi mai povesti,dar acum imi este cam foame si trebuie s-o chem pe mami ca sa imi dea sa pap.










Multumiri

Desi nu am mai scris de ceva timp,nu am uitat ca am ramas datoare cu niste multumiri persoanelor care au crezut in mine si mi-au dat speranta. Va doresc sa va dea Dumnezeu inapoi mult mai mult decat mi-ati oferit dumneavoastra mie. Va multumesc din suflet:
- FLORIN MELINTE (pentru absolut tot ce a facut pentru mine,mami si tati si pentru ca s-a asigurat ca voi fi primita la Viena)
- RAED ARAFAT (pentru echipa de medici si pentru sansa oferita)
- CAMBEI GEANINA
-IONITA RALUCA CATRINEL
-CHIOARIU ANGELICA
-CONED CONSULTING
-TEODORU ANDREEA DANIELA
-RIZEA OANA MILENA
-STANCIU MARIOARA
-ISABELA FALK
-SC ORDENA SERV SRL
-MITROI ELENA
-STOICESCU MARIA-CLEOPATRA
-ILUSCO GEORGIANA-MIOARA
-GABOR MIHAELA
-DOICAN MIHAELA
-BOIER ELENA
-TANASE ANCA
-DUCU MONICA
-MURESAN LIVIA MELINDA
-ENACHE LUIZA
-IVAN ILINCA
-GRAMA OTILIA ILEANA
-CHIURLEA SERBAN
-CHIVARI ALINA
-MAN RODICA OLGA
-DOBRE ANDREEA MIHAELA
-BABAN DAN ALEXANDRU
-POLTORAC DAN
-ENACHE LAURENTIU STEFAN
-STARASCIUC ELENA
-BORLEAN OVIDIU DUMITRU
-MIHALACHE CRISTINA CORINA
-ROSOGA VLAD TEODOR
-STROESCU CONSTANTIN
-HLIHOR MARIA
-POPESCU COSMINA
Inca o data,va multumesc pentru ca ati crezut in mine,ati vrut sa ma ajutati si mi-ati dat o speranta pentru viata!

luni, 10 septembrie 2012

In sfarsit ACASA!!!

In sfarsit am ajuns acasa! Am venit acum 3 zile,dar a durat putin timp sa ma acomodez cu noul mediu.  Mi-a placut plimbarea cu avionul,desi as fi preferat sa aiba loc in alte circumstante.Mami mi-a si pozat atitudinea fata de plimbarica.
Doamna doctor s-a asigurat inainte sa plec de faptul ca totul este in regula cu inimioara,stomacelul si plamanii mei si i-a dat lui mami lista de medicamente (plus medicamente pentru cateva zile) precum si instructiunile de administrare. Si am o lista maricica de medicamente pentru o piticoata ca mine. Problema este ca la noi in tara nu se gasesc in concentratiile prescrise de doamna doctor (se gasesc doar in concentratii mult prea mari),dar mami si tati spera sa rezolve cumva fara sa fie nevoie sa le comande din Austria,unde sunt foarte scumpe.
Acum trebuie sa iau in greutate (ca am ramas putin in urma din cauza infectiilor) si sunt asteptata saptamanal (momentan) la control cardiologic pentru a vedea cand va avea loc urmatoarea operatie. Doamna doctor a spus ca daca am noroc, nu mai fac decat o singura operatie in loc de doua,dar trebuie sa vada cum evoluez pana la a doua operatie.
Acasa am venit cu o sonda in nasuc (care duce pana in stomac) pentru ca nu pap cat trebuie si mami trebuie sa-mi completeze mesele ca sa iau in greutate. Eu pap putin si apoi ma ia somnul si nu mai vreau.Doamna doctor a spus ca m-am obisnuit sa imi fie umplut stomacelul fara sa depun nici un efort si trebuie usor usor sa ma dezobisnuiesc si sa papa singura cat trebuie. Lui mami i s-a spus ca poate sa ma alapteze,dar sa-mi completeze si cu lapte praf ca sa iau mai repede in greutate.Eu nu prea ma dau in vant dupa laptele praf!
Si daca tot am venit acasa,azi dimineata am facut si prima boacana: mi-am scos sonda din nas! M-am suparat pe chestia lipita de obrazul meu si am tras de ea pana s-a dezlipit! Asa ca dimineata a trebuit sa iau direct pe gurita medicamentele,care nu au gust bun deloc! Pentru asta imi placea sonda! Asa ca am tras o fuga pana la spital sa-mi puna alta sonda (ca lui mami cica ii e frica sa-mi puna singura).
In rest,am facut cunostinta mai bine cu tati,ca nu am apucat sa-l vad decat de cateva ori,si el cu mine,ca atunci cand ma vedea la spital de cele mai multe ori dormeam. Acum a aflat ca pot sa si rad,sa vorbesc cu el pe limba mea si mai ales sa plang. Si am aflat ca am niste prieteni patrupezi care abia asteapta sa ma fac maricica sa ne putem juca!
Am iesit si la plimbare si imi place la nebunie.Fac ochii mari la orice misca in jurul meu si sunt atenta la oricine vorbeste cu mine. Pe langa asta,toti imi pot admira genele lungi(asta asa,ca sa fiu si putin modesta).
Daca nu ma credeti,puteti sa vedeti in poze!






vineri, 31 august 2012

36 zile

VIN ACASA!!!
La cat de bine ma prezint,doamna doctor a spus ca pot pleca acasa! Primesc numai laptic normal si primesc toate medicamentele pe cale orala si totul e bine! Si deci pot veni acasa! Voi ajunge acasa miercuri sau joi,in functie de cand avem zbor!
Tin foarte mult sa le multumesc domnului Gabriel Penes si doamnei Simona Ionescu de la Fundatia Ringier pentru biletele de avion,pentru sprijin si nu numai.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/isabel-fetita-cu-inima-bolnava-410995.html
De asemenea tin sa-i multumesc enorm domnului Cabral pentru tot sprijinul acordat,si doamnei Mariana Lupascu pentru sprijinul moral si nu numai!
Si va multumesc enorm tuturor celor care ati fost alaturi de mine,pe care promit sa-i enumar in urmatoarea postare,cand voi fi acasa!

joi, 30 august 2012

35 zile

Astazi doamna doctor e foarte multumita de mine. Am mancat foarte mult laptic singurica;acum primesc jumatate lapte special si jumatate lapte normal si il tolerez foarte bine. La ecografie totul a iesit bine,nici urma de lichid nici la plamani nici la stomac. A zis ca asteapta pana maine sa fie sigura ca e totul ok,dar e convinsa ca vinerea viitoare pot pleca acasa!

miercuri, 29 august 2012

34 zile

Si astazi vesti bune! De azi doamna doctor vrea sa vada daca tolerez laptele normal si voi incepe sa primesc cate putin amestecat cu lapticul meu special. Usor usor scap de toate medicamentele intravenoase si in urmatoarele 2-3 zile le voi primi pe toate pe cale orala. Din punctul de vedere al inimioarei totul e bine,suntul functioneaza foarte bine si saturatia mea e buna! Si acum cateva poze de ieri,ca nu am mai pus de ceva vreme si vreau sa vedeti ce mare si frumoasa m-am facut!


marți, 28 august 2012

33 zile...

Astazi,a spus doamna doctor, ca incep sa ma comport din ce in ce mai mult ca un bebe sanatos:sunt mult mai interesata de persoanele care intra la mine in camera,intind manutele dupa diverse lucruri si incerc sa zambesc la cei care au grija de mine. Primesc 80 ml de laptic,dar nu-l beau singurica pe tot. Din pacate,doamna doctor a spus ca s-ar putea sa am intoleranta la laptele praf normal (eu acum primesc un lapte special fara grasimi,care la noi in tara nici nu stiu daca se gaseste). In rest,mi se reduce treptat medicatia pentru infectie si tot sin pacate se pare ca nu voi ajune saptamana asta acasa. Duminica implinesc 3 luni si as fi vrut sa fiu acasa! Dar doamna doctor e increzatoare ca saptamana viitoare voi putea pleca!

sâmbătă, 25 august 2012

30 zile...

Am scapat de drene!! Ieri mi-a fost scos ultimul tub de drena de la stomac si asa am scapat de ele! Pap 70 ml de laptic,din pacate nu pe tot cu biberonul pentru ca obosesc,dar in jur de 50-60 ml tot pap. Restul mi se da cu sonda. Mami spera ca voi putea sa sug,doamna doctor a spus ca intai sa vada cum se prezinta luni inimioara si cat de repede respir si discutam. Deci saptamana viitoare cred ca vin acasa!

joi, 23 august 2012

28 zile..

Astazi doamna doctor a spus ca e aproape sigura ca la jumatatea saptamanii viitoare pot pleca acasa! Am scapat de lichidul de la plamani,iar cel de la stomac mai este foarte putin. Am scapat si de o parte din bacterii,din fericire de cele mai urate! Inca nu pap tot lapticul cu biberonul si mai am nevoie de tub,cu care mai mult ca sigur voi pleca acasa,dar asta e,daca in sfarsit,dupa 3 luni de la nastere voi ajunge acasa!
Mai vroiam sa va rog sa nu uitati de strigatul meu de ajutor si sa va indreptati gandurile si catre mine!

luni, 20 august 2012

Au trecut 25 zile...

Astzi doamna doctor este foarte optimista. Ieri mi-a fost schimbata medicatia pentru infectii si pana astazi abia daca mai era putin lichid la plamani si stomac. Pe langa asta de astazi primesc si un laptic special cu foarte putine grasimi,in speranta ca voi tolera o cantitate mai mare. Sambata am avut o durere urata de stomac si mi-a fost redusa putin si cantitatea,atunci primind 80 ml. Spre fericirea mea,mai am un singur furtunas de drena,care este pentru orice eventualitate. In rest sunt vioaie,si fac scandal mare atunci cand imi este foame. Doamna doctor a mai spus si ca saptamana asta nu voi putea pleca acasa,dar este aproape sigura ca pe la inceputul saptamanii viitoare ma poate externa.
De aceea,va rog sa aveti in vedere si sa nu ignorati strigatul meu de ajutor pentru medicamente si pentru a putea ajunge acasa. Am nevoie de 250 euro pentru biletul de avion si transportul de la spital la aeroport si intre 400-450 euro pentru medicamentele din prima luna.

                                         Cont:  RO10RNCB0064122518390001
Cod SWIFT:RNCB RO BU
Sucursala:Berceni
Titular cont: Codrea George Marian
Telefon : 0721040193

vineri, 17 august 2012

22 zile de la operatie...

Usor,usor rasare soarele si pe strada mea! Mi s-a aprobat extensia pentru formularul E 112 in sfarsit,dupa mai multe piedici ale sistemului din Romania,dar tot raul spre bine.
 Doamna doctor mi-a spus ca am din ce in ce mai putin lichid la plamani;azi am avut doar 70 ml...de la 400 ml cat aveam la inceput!  Si dupa nenumarate ecografii cardiace postoperatorii a spus si ca inimioara mea functioneaza minunat.Dar in cele aproape 2 luni petrecute in spitalul din Bucuresti am cules foarte multe bacterii,care din cauza sistemului meu imunitar slabit de operatie fac ravagii si eu am facut acest lichid la plamani.Totusi are convingerea ca la sfarsitul saptamanii viitoare voi putea sa plec acasa,daca nu mai intervine nimic si scap de tot de lichid!
Din pacate parintii mei sunt tot mai disperati datorita faptului ca in acest moment abia daca ajung banii pentru drumul meu si al lui mami pana acasa. Pe langa asta,doamna doctor a spus ca voi avea de luat o perioada de timp si medicamente pentru inimioara si pentru a preveni reaparitia lichidului de la plamani pana la urmatoarea operatie. Asa ca mai fac un apel la dvs sa-mi intindeti o mana de ajutor pentru drum si pentru medicamente. Si multumesc din suflet pentru ajutorul acordat pana acum!

RO10RNCB0064122518390001 titular Codrea George Marian
Contul este in lei si este deschis la BCR Sucursala Berceni,Bucuresti

0721.040.193-George
Pentru orice nelamurire,intrebare,sau daca doriti sa vedeti actele in original il puteti suna oricand  pe tati.


Va atasez si prelungirea formularului.

marți, 14 august 2012

19 zile de la operatie...



Astazi ma simt si mai bine,primesc 60 ml de laptic si diger fara probleme. Mi s-a scos un tub de drena,intrucat lichidul din plamani a mai scazut putin,dar mai am inca 2. Doamna doctor e putin mai optimista legat de faptul ca voi fi bine fara o a doua interventie acum. Din pacate maine,15.08,imi expira formularul E 112,iar cei de la casa de asigurari nu vor sub nici o forma sa se grabeasca cu prelungirea lui,pe care o asteapta si doamna doctor.Sper ca pana la urma sa fie gata,pentru ca eu trebuie sa mai stau cateva zile bune aici din nefericire... Desi azi e marti,eu vreau sa va arat cum eram duminica,chiar daca faceam nani.

sâmbătă, 11 august 2012

16 zile de la operatie...

Astazi sunt mai vioaie,mai interesata de lucrurile si persoanele din jurul meu si incep sa zambesc mai mult! Imi astept cu nerabdare lapticul,care vine la fiecare 4 ore. Primesc acum 50 ml,pe care stomacelul meu ii tolereaza fara probleme. Din pacate tot se formeaza destul de mult lichid in pieptul meu,dar se intrevede o luminita la capatul tunelului,intrucat doamna doctor a spus ca este o tendinta de scadere a cantitatii. Totusi,daca nu se va opri sau nu se va observa o scadere semnificativa a cantitatii pana saptamana viitoare,doamna doctor a spus ca va fi nevoita sa intervina chirurgical pentru a-mi pune o banda in jurul arterei pulmonare,ca sa nu mai ajunga asa de mult sange la plamani si implicit sa nu se mai formeze atat de mult lichid. Dar eu ma simt mai bine,sper sa scap si de lichid ca sa pot pleca acasa!

miercuri, 8 august 2012

13 zile de la operatie

Astazi doamna doctor a spus ca sunt mai bine cu fiecare zi care trece. Acum primesc 40 ml de laptic si totul e ok. Si il primesc cu biberonul,nu mai am nevoie de tub! Daca totul merge bine,am auzit eu ca in maxim 2 saptamani pot pleca acasa! Problema e ca inca se acumuleaza lichid in pieptul meu si primesc medicamente ca sa nu se mai formeze. Doamna doctor spera sa functioneze cu medicamente,fara sa fie nevoie de inca o interventie chirurgicala. Eu sper sa se rezolve ca sa pot pleca acasa cat mai repede!

La 11 zile de la operatie...

Chiar daca am intampinat cateva probleme pana aici,acum sunt mai bine. Din pacate dupa operatie,la cateva zile,cand doamna doctor a decis ca e timpul sa mananc din nou laptic,stomacul meu, devenit sensibil din cauza operatiei nu l-a tolerat,desi cantitatea era foarte mica,de 5 ml.  Dupa cateva  analize a reiesit faptul ca sensibilitatea mea se datora faptului ca facusem lichid la plamani si mi s-a descoperit si o infectie. Acum,dupa ce tratamentul si-a facut efectul,incep incet sa mananc din ce in ce mai mult! Acum primesc 20 ml de laptic si stomacelul meu il tolereaza. Desi cantitatea e mica,pentru ca eu inainte de operatie mancam 100 ml la o masa,doamna doctor a spus ca daca totul e ok voi primi mai mult.
Asa sunt acum: